Vreau lumină!

VREAU LUMINĂ

                                            

Aş ridica bolţi

de dulce împăcare

ca să culeg privirile căzute peste mine

când voi călca peste lumină

cu picioarele goale.

Aş vrea să muşc din floarea ei

ce-mi loveşte faţa în zori de zi

şi să-i rup petală cu petală existenţa,

să-i frâng încet şi molatic

arcul de zare

când se face întuneric şi în înaltul ei dispare.

Aş vrea să privesc lanul de lumină,

s-ajung la porţile ei fără hotare,

s-o pipăi, s-o gust şi s-o simt

în întunericul meu

şi-n bucata mea de viaţă

ce-mi roade clipa veşniciei.

C-apoi să strig cu disperare

“-Mi-e sete de tine!

Vreau să te beau,

Lumină!”