Portretul ei

PORTRETUL EI

De ce eu te iubesc? –

Probabil pentru că exiști

Sau poate că atunci când mă privești

Îmi trezești și inima din somnul ei firesc.

Și-mi dai în venele-mi de gheață otrăvite

Un sânge cald trecut prin trupu-ți moale

Ce s-ar topi în drumul vieții pe sfârșite…

Tu îmi oferi speranța efemeră

Că în curând pe-o ramură de lună

Luceferi se vor strange să mă vadă

Cum numele-ți cioplesc pe ultima galeră.

Și-atunci toți îngerii vor spune

Că nu-s eu vrednic să-ți sărut nici chipul

Nici chiar privirea ta ce-mi scrie fără voie stihul

Rostit pe buze reci de marmură albastră…

De ce-ți sunt ochii verzi? –

Probabil pentru că-s perfecți!

Iar părul negru,-atât de moale

Spălat în apele anticelor Elade,

Se luptă ne-ncetat cu reveria –

E clipa când îngeri și demoni stau laolaltă

Pe pânza de ceară cerșind melancolia.

Dar buzele-ți pătate-n spini de trandafiri

Și gura-nsângerată de a lor petale

De ce aprind în urma ta

Simțiri necunoscute în vremi medievale?! –

Probabil pentru că eu vin spre tine

De mii de ani și nu m-am săturat

Să te tot caut cu dulce amăgire…

A! te-am găsit ascunsă-n umbra mea

Iar eu, în fine fericit,

m-am stins din nou

în zidul gros de mănăstire, -

M-am rupt și m-am topit în viața ta!

28 decembrie 1999