POLICANDRUL
În policandrul meu atârnă gânduri
răsucite de-o minte încrețită
a unui înger torturat
ce-și cântă în ureche
un sunet vechi și trist –
el își iubește teama și cerul infinit.
În policandrul meu
un împărat privește
un somn ce sună-a moarte
(sau moartea lui îi pare somn?!)
Din vârful buzelor
el își alege
mirosul rugăciunii
înnecate-n lacrimi de pustnic
prea bătrân.
Sub el se roagă
urletul din clar de lună
pentru pacea lumii.
Sub policandrul meu
oamenii se iubesc în liniște.
23 septembrie 2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu