Poezii (IV)

DORINŢĂ DE ÎNGER

Aş dori să mor în tină sau să-mi torn în cap ţărână,

Să mă-ngrop de viu în ceruri, să-mi pun inima stăpână

Pentru ca, trecând prin moarte, să mă nasc în altă viaţă,

Să trăiesc în flăcări calde, să înving frica de moarte,

Să culeg lacrimi amare care curg din sfinţi ce dorm

În uitarea veche-a pleoapei, în dumnezeiescul somn…

Şi-apoi adevărul vieţii s-amintească rana largă

Ce-a deschis-o-n inimi crude foamea ei ce vrea să soarbă

Locul Crucii – lume mică, absolut în renunţare…

Aş fi omul-sfânt din lume care calcă-n urme-amare

Avalanşa de durere, suferinţă şi tăcere,

Viaţa lui ce-nghite lacom regăsirea-n mângâiere

Şi privirea rece-a morţii ce învaţă ca să spere...

Aş dori să fiu un om, să mă nasc în miez de noapte

Să-mi fac ochi din ceară veche, să rostesc cuvinte-n şoapte,

Să trăiesc tortura lui ce şi-onghite însetat

După moarte, după viaţă, după primul lui păcat...

20 decembrie 2000