Omul contemporan se grăbeşte în toate direcţiile posibile, numai înspre Dumnezeu nu. Omul de mall nu-şi va întoarce vreodată faţa către El. Nici măcar în aceste zile de imediată sărbătoare a Naşterii Domnului. Pentru el Crăciunul este o modalitate de a face jogging în supermarketuri, de a alege cadouri pentru cei ce-l iubesc pe el şi atât. Este doar chipul omului în om, nu şi chipul lui Dumnezeu în om. Se grăbeşte să mănânce, gândeşte repede, iubeşte puţin. Nu are timp.
Ori, în aceste zile de zbucium vom deveni mai buni dacă ne oprim să privim mai cu atenţie la noi înşine, la cei din jur, şi aşa Îl vom vedea pe Dumnezeu. Sau cel puţin ne apropiem mai mult de El. Vedem şi dincolo de lumea aceasta care fuge fără să-şi hrănească sufletul, fără să iubească dincolo de iubirea umană. Sfinţii s-au oprit în timp, sunt atemporali. De-acum există în veşnicie. Să le urmăm modelele.
Demult, cowboy-ii americani i-au luat pe indieni cu trenul. Au luat nişte şefi de trib, i-au dat jos de pe cai şi i-au dus cu trenul cu o viteză de 50 km la oră. Apoi i-au dat jos şi le-au zis:"Haideţi acum pe cai din nou!" Iar indienii, neîncrezători, au zis: "Nu, nu!" " De ce?" "Aşteptăm să ne vină sufletul."
Eu merg pe cal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu