TU

TU

Întinde-ţi mâna rece ce n-a mai râs de mult

Spre lumea rătăcită de adevăr şi viaţă

Să plângi pe trupul meu, pe umăr şi mă vede

Cum sufăr pentru tine, cum inima-mi te crede

Oftez, mă doare pieptul şi nu pot să mă-nalţ

În adâncimi de stele, în praf gălbui de lună

Să-ţi dăruiesc lumină, să strâng în pumni durerea

Şi lacrima-ţi sărată să o topesc în mână…

Să-ți spun ce mult îmi place parfumul tău de seară

Și pielea ta, ce fină, cum somnul mi-l doboară,

Să-ți spun cât te iubesc, cât îmi ești tu de dragă,

Că sufletu-mi se-nchină-ți, cum ție doar se roagă.

Să plâng pe trupul tău, că nu pot să-ți sărut

Lumina ta din suflet, că nu pot să mai uit

De-alintul tău din noapte, de sânul tău fierbite

Ce mă trezea din vise – ori reci, ori poate sfinte...

Și cum să nu-ți iubesc privirea ta, felină,

Sau părul tău, sau ochii și inima prea plină

De dor și de dorințe, de cântul tău din noapte

Când tu-mi strivești ființa și îmi vorbești în șoapte.

Și cin să mă împace, și cin să mă alinte

Decât doar tu, fecioară, în vise rătăcite?!

Degeaba curg izvoare, zadar sunt pângărit

Nebun îs fără tine, cu tine-nnebunit!

Sunt trup pierdut în timp, sunt mut de timp pierdut,

În neputinţa mea te văd printre ferestre

Cum stai întinsă-n pat şi ochii-ţi verzi arunci

Spre uşa de cireş închisă pe-o poveste.

În ochii mei se nasc priviri pierdute-n vânt

Și uit că mai exist pe lume, pe pământ

Când tu-mi alinți durerea și mă înalți spre stele

 În cerul prea albastru de ochii tăi, de ele…