TU
Întinde-ţi mâna rece ce n-a
mai râs de mult
Spre lumea rătăcită de adevăr
şi viaţă
Să plângi pe trupul meu, pe
umăr şi mă vede
Cum sufăr pentru tine, cum
inima-mi te crede
Oftez, mă doare pieptul şi nu
pot să mă-nalţ
În adâncimi de stele, în praf
gălbui de lună
Să-ţi dăruiesc lumină, să
strâng în pumni durerea
Şi lacrima-ţi sărată să o
topesc în mână…
Să-ți spun ce mult îmi place
parfumul tău de seară
Și pielea ta, ce fină, cum
somnul mi-l doboară,
Să-ți spun cât te iubesc, cât
îmi ești tu de dragă,
Că sufletu-mi se-nchină-ți,
cum ție doar se roagă.
Să plâng pe trupul tău, că nu
pot să-ți sărut
Lumina ta din suflet, că nu
pot să mai uit
De-alintul tău din noapte, de
sânul tău fierbite
Ce mă trezea din vise – ori
reci, ori poate sfinte...
Și cum să nu-ți iubesc
privirea ta, felină,
Sau părul tău, sau ochii și
inima prea plină
De dor și de dorințe, de
cântul tău din noapte
Când tu-mi strivești ființa
și îmi vorbești în șoapte.
Și cin să mă împace, și cin
să mă alinte
Decât doar tu, fecioară, în
vise rătăcite?!
Degeaba curg izvoare, zadar
sunt pângărit
Nebun îs fără tine, cu
tine-nnebunit!
Sunt trup pierdut în timp,
sunt mut de timp pierdut,
În neputinţa mea te văd
printre ferestre
Cum stai întinsă-n pat şi
ochii-ţi verzi arunci
Spre uşa de cireş închisă
pe-o poveste.
În ochii mei se nasc priviri pierdute-n vânt
Și uit că mai exist pe lume, pe pământ
Când tu-mi alinți durerea și mă înalți spre stele
În cerul prea albastru de ochii tăi, de ele…
