joi, 9 aprilie 2015

IUDA


Ce-a făcut el ca să umble ca și Cain din trecut
Care și-a necat mândria într-un sânge innocent,
Într-o crimă prea banală pe altarul desfăcut
Pe o conștiință slabă ce și-acum îl urmărește
Prin pământul fără viață a păcatului dement?
Unde să se ducă-acum, om sortit pentru a vinde
Pe un Om venit în lume pentru cei ca el, sălbatici,
Prinși în gheara nevăzută care umblă și înghite
Orice-ntâlnește-n cale, oameni tineri, hoți, lunatici?

I.                   Întinse mâna strâmbă, cu unghii mari și  late
Spre blidul plin cu pâine; o duse chiar la gură
Și, mestecând bucata, privi spre cei ca dânsul
Și-și aminti cu greață că-i plin de reci păcate.
Se aplecă puțin, zâmbind printre sprâncene
La-Nvățătorul lui, și năpustit de ură
Apucă sec și lacom potirul plin de vin.
Simți atunci o fiară cum zgârâie în suflet
Dorința de-a trăda pe Cel cu glas divin.
Își șterse gura lacom, privi încă o dată,
Se ridică râzând, iar fața-i nespălată
Se-ntunecă mai tare ca negrul unui răcnet.

II.                El urmărește crima, văzând pe Omul Vieții
Trântit în crucea naltă în Dealul Căpățânii
El nu suportă vina și mângâie pereții
Strigând pe-acoperișuri, plângând ca un copil
Că el azi a ucis, alături de iudei
Pe Cel ce-L așteptau să strângă ca pe miei
Poporul cel ales de sub robia morții.

III.             Mă doare pieptu-mi sec și simt că mă topesc
În umbra Lui când eu fiind alături
Simțeam că ….ha! iubesc.
Mi-era puțin mai bine, mai bine ca acum
Când trebuie fugar să calc în praf și scrum
Ca să-mi alin durerea ce mă lovește-n suflet
Căci n-am ales o cale să fiu mereu cu ei
Ci să-mi împac voința, să am doar banii mei
Murdari și plini de sânge – Nevinovatul sânge!
Nu-mi amintesc prea bine, doar mâna mea murdară
Cum am întins-on Templu să iau argintul viu –
Puțini și de nimic – dar m-am trezit târziu.
Tardiv și în zadar mă zbat în pielea-mi crudă
Și-ncerc să-ntorc trei zile din timpul ce s-a scurs.
Mă arde conștiința! nu-s eu acelați om
Prea lacom, vinețiu, cu inima mea nudă,
Cu mintea-mi tenebroasă ce n-a gândit deajuns?
Iar ochii ăștia răi și plini de ură seacă
Lipiți în fața-mi suptă, lividă și uscată
De ce-au privit orbește la Cel Nevinovat
Prin genele-mi de gheață și pline de păcat?
M-apasă conștiința, mă biruie trecutul
Și-amenință tot cerul că-mi voi spăși dorința
De-a vinde-un Dumnezeu cu banii mei murdari
Și ce puțini au fost – valoarea unui rob.
Cum am putut gândi că pot să vând un Om
Ce-i Dumnezeu în trup, ce-i Om și Dumnezeu?
Se zbate-n mine totul și-un sânge-amar prin vine
Stă să plesnească tare și capu-mi se-nvârtește…
Ah, lume ordinară, lăsați-mă în pace,
Iar voi, mici diavoli negri, mă apăsați pe ace
În locuri neștiute de nimeni.. nici de mine!
Mă duc să-mi caut locul, să-mi caut liniștirea,
Căci n-am putut să-ndur simțirea și iubirea
Ce radiau din El, Mântuitorul lumii…

IV.            Tăcut și plin de lacrimi, privi în depărtare
Și-și spuse că nu-nghite regretele amare
Care-i inundă trupul și inima și viața
Și îl sufocă timpul și dorul lui de-a fi
Din nou un ucenic ce-nvață a iubi…
Se zbate tare-n ștreang, lumina-ncet dispare,
Privirea lui de demon, albită, trădătoare,
Se stinge, se-mpânzește în ura ei nebună
De-a vinde-un Dumnezeu cu-o sărutare crudă…


9 mai 2000

joi, 8 ianuarie 2015

TU

TU
Întinde-ţi mâna rece ce n-a mai râs de mult
Spre lumea rătăcită de adevăr şi viaţă
Să plângi pe trupul meu, pe umăr şi mă vede
Cum sufăr pentru tine, cum inima-mi te crede

Oftez, mă doare pieptul şi nu pot să mă-nalţ
În adâncimi de stele, în praf gălbui de lună
Să-ţi dăruiesc lumină, să strâng în pumni durerea
Şi lacrima-ţi sărată să o topesc în mână…

Să-ți spun ce mult îmi place parfumul tău de seară
Și pielea ta, ce fină, cum somnul mi-l doboară,
Să-ți spun cât te iubesc, cât îmi ești tu de dragă,
Că sufletu-mi se-nchină-ți, cum ție doar se roagă.

Să plâng pe trupul tău, că nu pot să-ți sărut
Lumina ta din suflet, că nu pot să mai uit
De-alintul tău din noapte, de sânul tău fierbite
Ce mă trezea din vise – ori reci, ori poate sfinte...

Și cum să nu-ți iubesc privirea ta, felină,
Sau părul tău, sau ochii și inima prea plină
De dor și de dorințe, de cântul tău din noapte
Când tu-mi strivești ființa și îmi vorbești în șoapte.

Și cin să mă împace, și cin să mă alinte
Decât doar tu, fecioară, în vise rătăcite?!
Degeaba curg izvoare, zadar sunt pângărit
Nebun îs fără tine, cu tine-nnebunit!

Sunt trup pierdut în timp, sunt mut de timp pierdut,
În neputinţa mea te văd printre ferestre
Cum stai întinsă-n pat şi ochii-ţi verzi arunci
Spre uşa de cireş închisă pe-o poveste.

În ochii mei se nasc priviri pierdute-n vânt
Și uit că mai exist pe lume, pe pământ
Când tu-mi alinți durerea și mă înalți spre stele
 În cerul prea albastru de ochii tăi, de ele…