Pilde

Era o femeie care rămăsese văduvă cu două fetiţe. Ea îşi iubea foarte mult soţul şi nu vroia să se mărite a doua oară. La un an de la moartea soţului ei, la sâni i se formaseră nişte noduli. Când s-a dus la doctor, acesta a întrebat-o:
- Ai o viaţă sexuală normală?
- V-am spus că sunt văduvă, domnule doctor.
- Văduvă, am înţeles, dar nu ai relaţii cu nici un bărbat?
- Nu, şi nici nu am de gând.
- Treaba ta. S-ar putea ca nodulii aceştia să fie de la lipsa relaţiei tale cu un bărbat. Dacă vrei să te gândeşti la sănătatea ta şi la binele copiilor tăi, ar fi bine să te gândeşti să fii cu cineva. Altfel, te distrugi şi psihic, şi fizic. Nu trebuie să te măriţi ca să scapi de hormoni, îi spuse doctorul, ironic.
Ajungând la duhovnicul său, femeia îi spuse cu ochii în lacrimi ce aflase de la doctor.
- Nu te îngrijora. Doctorii spun multe prostii. Vrei să te măriţi din nou?
- Nu, dar dacă trebuie… Nu vreau să curvesc.
- Nu trebuie să te măriţi numai ca să ai cu cine să te culci. Dacă vrei să rămâi văduvă, vei avea mare plată de la Dumnezeu.
- Dar cu nodulii, cum rămâne?
- O să ne rugăm la Maica Domnului, şi or să treacă.
După câteva luni, femeia s-a dus din nou la doctor, pentru control.
- Văd că eşti bine, sănătoasă. Cum e, ai ţinut seama de sfatul meu, nu? Un bărbat e un bărbat.
- Nu, domnule doctor. M-am rugat la Dumnezeu şi m-a ajutat… Precum puteţi vedea şi dumneavoastră.


Un frate oarecare, dacă a venit ziua începerii Sfântului şi Marelui Post, a pus în sine hotărâre şi făgăduinţă înaintea lui Dumnezeu că nu va ieşi afară din chilia lui până în ziua Sfintelor Paşti. Şi aşa şi-a gătit în chilia sa toate cele ce-i trebuiau lui în timpul postului până la Paşti. Şi s-a închis tare, ca să nu poată intra nimeni la dânsul.
Iar vrăjmaşul diavol, neputând răbda hotărârea şi făgăduinţa acelui frate şi începerea cea bună şi silinţa lui, a vrut să-l smintească din hotărârea sa, să-l scoată afară din chilie şi să-şi calce făgăduinţa pe care a făcut-o înaintea lui Dumnezeu. Şi aşa i-a umplut chilia cu păduchi de lemn puturoşi, atât de mulţi, încât nu era nicăieri loc în chilie, cât ai pune vârful degetului unde să nu fie păduchi. Peste tot era plin şi nu se vedeau pereţii chiliei, nici podelele, nici pâinea, nici apa şi toate vasele erau pline. Iar el, văzând atâta urâciune şi grozăvie şi o pedeapsă ca aceea în chilie, se mira foarte. Şi a cunoscut că este ispită diavolească, dar răbda mereu vitejeşte şi se întărea, zicând în cugetul său: „Măcar de mă va pedepsi Dumnezeu până la moarte, dar eu din chilie afară până în ziua Paştilor nu voi ieşi. După cum am făgăduit lui Dumnezeu, aşa voi face”.
Iar Dumnezeu, văzând bărbăteasca lui răbdare, când a fost în duminica a treia a Sfântului Post, a poruncit furnicilor să intre în chilia lui, să-i scoată toţi păduchii din chilie. Şi aşa au venit şi au intrat în chilia lui o mulţime de furnici, ca la un război cu mare vitejie şi cu mânie asupra păduchilor de lemn. Şi au acoperit mulţimea furnicilor toţi păduchii. Fratele stând, căuta şi se minuna de un lucru ca acesta, că fiecare furnică ieşea din chilie pe ferestre, pe unde intrase, trăgând câte un păduche de lemn afară. Şi aşa, într-un ceas, i-au scos şi i-au curăţit pe toţi din chilie. Pentru aceea, fraţilor, bună este răbdarea în ispite, pentru că cei ce rabdă cu mulţumită, ajung la bun sfârşit.