Crezul meu e iubirea de Dumnezeu.
L-am citit pe Fericitul Augustin şi a spus că dacă îl iubeşti pe Dumnezeu, poţi să faci ce vrei. Pot să nu fac răul pe care nu doresc să-l fac, pot să mă rog mai mult, reuşesc să-i iubesc pe semenii mei mai mult, curat, şi chiar pot să-l iert şi să-l iubesc pe cel ce imi greşeşte.
Dar m-am gandit că nu îmi este indeajunsă credinţa mea în Dumnezeu dacă nu îmi cresc această credinţă în sufletul meu prin fapte de milostenie. Şi mai cred că până la această iubire de Dumnezeu nu se poate ajunge fără cunoaştere. Eu nu pot să-l iubesc pe cel de a cărei existenţă nu ştiu nimic. Pe un om nu-l pot iubi fără să-l cunosc mai întâi, fără să ştiu ce vrea cum se comportă, dacă şi el mă iubeşte sau nu. Măcar atât. Dar în Dumnezeu nu pot să nu cred atât timp cât cunosc, cât ştiu, şi mai ales cât simt că el mi-a dăruit viaţa, cel mai de preţ dar, bucuria dimineţii si frumuseţile pământului, pe care şi pentru mine le-a creat, şi totodată posibilitatea să mă fac cetăţean al Raiului, împreună cu El. Şi am ajuns la această credinţă prin cunoaştere mai întâi. L-am întâlnit în biserică, răstignit pe Cruce, cu braţele întinse de parcă ar fi vrut să mă cuprindă şi să mă îmbrăţişeze pe mine, şi prin mine pe toată lumea. Şi apoi prin această cunoaştere, faţă către faţă, am început să înţeleg învăţăturile creştin-ortodoxe mai bine, să le simt, să le trăiesc.
De aceea, când nu crezi în ceva, nu simţi nimic, nici bucurie, nici întristare, pe când atunci când crezi în Cineva, simţi totul. Mi-a rămas în minte pariul pe care l-a făcut Blaise Pascal: „Dacă eu cred în Dumnezeu şi El nu există, nu pierd nimic; dar dacă eu nu cred în Dumnezeu şi El există, atunci pierd totul”. Aşa că, spun şi eu ca în Sfânta Evanghelie: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele”, ajută-mi în credinţa mea mică, fiindcă e la început, dar la sfârşit va fi mare.
În sfârşit, din cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu, am ajuns la libertate, de unde poate am şi plecat: „Iubeşte şi fă ce vrei!” sau, cum a spus însuşi Fiul lui Dumnezeu: „Adevărul vă va face liberi”, liberi de păcat, în afara morţii, El Adevărul, Iisus Hristos, îmi va dărui iubirea şi libertatea vieţii veşnice. În asta cred eu.
Cred în soarele de dimineaţă pe care mi-l dăruieşte Dumnezeu, cred în iarba care creşte şi se lasă călcată de mine să-mi fie mie moale şi cu miros de viaţă, spre mângâierea picioarelor mele desculţi, cred în ploaia caldă de vară ce udă florile pe care le-am sădit şi crescut cu ajutorul lui Dumnezeu, cred în salcâmul ce-mi dă parfumul lui primăvara din porunca Celui care l-a creat. Cred în Lumina vieţii veşnice, cred în raza de rămas bun a soarelui care apune spre odihna trupului meu, că aşa a vrut Dumnezeu. Cred în pacea şi lumina pe care mi-o dă Dumnezeu în ceasul rugăciunii, acolo e Hristos! În sufletul meu, în viaţa mea, în lumea copilăriei mele.
Şi mai ştiu că Domnul nostru Iisus Hristos intră în sufletul meu prin credinţă şi iubire. În ele nu există frică, ele alungă frica. Pentru că pe acest drum al credinţei pe care am început să merg este un drum plin de lumină, eu cred că este singurul care duce spre Împărăţia Cerurilor. Cred mult, ca să mi se facă mult, ca să mi se ajute mult: „Facă-se după credinţa ta!”. De aceea eu cred în Dumnezeu, de aceea crezul meu este iubirea în Dumnezeu.
