„ Să nu ne mâhnim de zilele ce se apropie! Să fim veseli în ele, aşa cum se cuvine. Cel trist nu primeşte cunună, iar cel care suspină nu biruie. Nu te întrista când ţi se poartă de grijă! E o nebunie să nu te bucuri de sănătatea sufletului şi să te mâhneşti de schimbarea mâncărurilor, lăsând să se înţeleagă că-ţi face mai multă bucurie plăcerea stomacului decât purtarea de grijă a sufletului. Săturarea mărgineşte plăcerea numai la pântece; postul, însă, urcă folosul la suflet. Bucură-te, căci ţi s-a dat de Doctor un leac ce ucide păcatul. După cum viermii care se înmulţesc în pântecele copiilor sunt distruşi cu doctorii foarte amare, tot aşa şi postul, vrednic cu adevărat de acest nume, când pătrunde în suflet, omoară păcatul ascuns în adânc.” Sf. Vasile cel Mare
Postul este un medicament: „Pentru că am păcătuit cu trupul, tot cu trupul vom şi lăuda pe Domnul, folosindu-ne de el ca de un instrument muzical spre iertarea păcatului. Ai ocărât? Binecuvintează! Ai răpit averea altuia? Dă-i-o înapoi! Te-ai îmbătat? Posteşte! Te-ai îngâmfat? Smereşte-te! Ai invidiat? Roagă-te!” Sf. Vasile cel Mare „ Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă! Iar pocăinţa fără post este neputincioasă” Sf. Vasile cel Mare
„Cine refuză postul, acela înseamnă că nu pune preţ pe mântuire. Căci, unde pântecele face legile, acolo dumnezeu este pântecele. Iar pentru cine dumnezeu este pântecele, acela este duşmanul Crucii lui Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru. Pe cel ce refuză postul, întrebaţi-l dacă la biserică trebuie să mergem, dacă acasă trebie să ne facem pravila de rugăciune, dacă tzrebuie să ne spovedim…şi altele…şi veţi vedea, probabil, că va refuza totul. Şi veţi înţelege că nu postul este problema lui, ci orice constrângere, în general…” Sf. Teofan Zăvorâtul
„ Postul a stins puterea focului, postul a închis gurile leilor. Postul trimite rugăciunile către cer, dându-le aripi în drumul lor spre înălţime. Postul este creşterea caselor, mama sănătăţii, pedagogul tinereţii, podoaba bătrânilor, tovarăş bun pe drum celor ce călătoresc, tovarăş credincios al soţilor. Bărbatul nu pune la îndoială cinstea casei sale când vede că femeia lui posteşte; nici femeia nu se topeşte de gelozie când bărbatul său sfinţeşte postul. Cine şi-a împuţinat bunurile casei când a postit? Numără astăzi bunurile pe care le ai în casă şi numără-le şi după ce ai postit. Nu va lipsi nimic din cele din casă din pricina postului.” Sf. Vasile cel Mare
„ Nu vezi că şi soarele este mai strălucitor după trecerea nopţii, privegherea mai dulce după somn, iar sănătatea mai dorită după boală? Şi masa este deci mai plăcută după post.” Sf. Vasile cel Mare
„Faţa celui ce posteşte îţi inspiră respect; nu-i îmbobocită de roşeaţă neruşinată, ci-i împodobită cu o paloare pe care-i zugrăvită înfrânarea. Ochiul celui ce posteşte este blând, mersul măsurat, faţa serioasă, netulburată de râs nestăpânit. Cel ce posteşte este măsurat la cuvânt şi curat la inimă.” Sf. Vasile cel Mare
Sf. Ignatie Briancianinov: „ Cine are muncă trupească grea sau e aşa de slab trupeşte că nu se poate îndestula cu o masă pe zi, acela trebuie să mănânce de două ori pe zi. Postul e pentru om, nu omul pentru post, însă oricum am întrebuinţa mâncarea, des sau rar, ghiftuirea este oprită cu desăvârşire: ea îl face pe om incapabil de nevoinţele duhovniceşti şi deschide uşa altor patimi trupeşti. Postul fără măsură, adică înfrânarea prisositoare şi prelungită de la mâncare, nu e încuviinţată de Sfinţii Părinţi: din înfrânarea cea fără de măsură şi slăbănogirea ce ia naştere din aceasta omul îşi pierde puterea de a mai săvârşi nevoinţele cele duhovniceşti, adesea cade în ghiftuire, adeseori cade în patima semeţirii şi trufiei.
Pravilele postirii au fost rânduite de Sfânta Biserică cu scopul de a-i ajuta pe fiii ei, ca o călăuză pentru întreaga obşte creştină. În privinţa măsurii postului, fiecare trebuie să se cerceteze pe sine cu ajutorul unui părinte duhovnicesc şi să nu-şi ia asupră-şi un post mai presus de puterile sale, fiindcă mâncarea, care este lăsată pentru sprijinirea trupului, nu trebuie să-l slăbănogească.”
„ Din pricina poftei odrăslite în suflet de pe urma îmbuibării de mâncare şi cu vin, oamenii ajung ca nişte armăsari înverşunaţi. Legăturile nefireşti dintre oameni sunt datorate beţivilor; ei caută pe bărbat în femeie şi pe femeie în bărbat. Postul, dimpotrivă, cunoaşte măsura chiar în căsnicie.” Sf. Vasile cel Mare
„Nu postiţi în judecăţi şi în certuri!”(Is.58,4) nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău, te abţii de la vin, dar nu-ţi stăpâneşti ocările! Posteşti toată ziua, aştepţi să vină seara, ca să mănânci, dar îţi cheltuieşti toată ziua în judecăţi! Vai de cei ce se îmbată, dar nu de vin! (Is.28,1). Mânia este o beţie a sufletului; îl face pe om fără de judecată ca şi vinul” Sf. Vasile cel Mare
„ Te osteneşti zadarnic dacă-ţi chinuieşti trupul, dar nu-ţi tămăduieşti viciul.” Sf. Vasile cel Mare „ Ştii ce spune apostolul: Trupul pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul împotriva trupului (Gal. 5,17). Şi pentru că unul se împotriveşte celuilalt, să tăiem plăcerile trupului, spre a mări tăria sufletului, pentru ca, biruind prin post patimile, să ne încununăm cu cununile înfrânării.” Sf. Vasile cel Mare
„Pentru ca postul să fie vrednic de laudă, nu-i de-ajuns numai să ne înfrânăm de la mâncăruri; trebuie să postim post primit şi bineplăcut lui Dumnezeu. Iar postul adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfeli, de minciună, de jurământul strâmb. Lipsa acestora este post adevărat.” Sf. Vasile cel Mare.
Pentru Filon, „înfrânarea se opune iubirii de plăcere; ea conduce la cer şi la nemurire.” Clement Alexandrinul găseşte o teorie oarecum dezvoltată şi coerentă a înfrânării. În Stromate, el dă definiţia stoică: „înfrânarea este o dispoziţie de a nu depăşi niciodată ceea ce pare a fi în concordanţă cu dreapta raţiune”. Sf. Vasile cel Mare consacră înfrânării două capitole din Regulile Mari şi are grijă să o raporteze la Sfântul Pavel. Termenul se găseşte destul de des la marii dascăli ai monahismului. Sfântul Ioan Scărarul distinge înfrânarea sensibilă de înfrânarea spirituală.
„ Prin milostenie tămăduieşte mânia, prin rugăciune curăţeşte mintea, iar postul vestejeşte pofta. Din acestea se alcătuieşte noul Adam, înnoit după chipul Ziditorului său.” Sf. Evagrie Ponticul
Sf. Ignatie Briancianinov: „Aşa de însemnată este porunca postului dată omului în rai de către Dumnezeu, încât o dată cu porunca a fost rostită şi ameninţarea cu pedeapsa dacă porunca avea să fie încălcată. Pedeapsa era îmbolnăvirea omului de moartea veşnică.”
Preacuviosul Marcu Ascetul: „ Rugăciunea este lipsită de putere dacă nu e întemeiată pe post, iar postul este neroditor dacă pe el nu e zidită rugăciunea.”
„Ştiu pe mulţi care zic că plâng păcatele, dar nimic mare nu lucrează; postesc, poartă haine aspre, dar poftesc banii mai mult decât cârciumarii, şi de mânie se biruiesc mai mult decât fiarele, şi de grăirile de rău se bucură mai mult decât de laude alţii. Aceasta nu este pocăinţa , ci umbră a ei.” (Sf. Ioan Hrisostom)
În inima unui preot pasionat de mântuirea sufletelor, toate suferinţele altora sunt suferinţele sale, iar mântuirea păcătoşilor asigură mântuirea sa, căci dându-şi sufletul pentru alţii, îl va câştiga pe al său.
